Boala apare ca un semnal de alarmă !

Ceea ce nu vedem, trebuie să descoperim, pentru că de fapt, o boală manifestată în corpul fizic, are întotdeauna cauze care aparțin sufletului și minții. Uneori și un gând sau o emoție negativă puternică și persistentă pot fi cauza declanșării unei boli.

Cumpără cartea

Stres, emoții, depresie, cancer

Somaticul și psihicul sunt interconectate și interdependente.

Citind această carte, veți afla, poate, motivul pentru care ați dezvoltat o boală sau, dimpotrivă, sunteți perfect sănătoși! Veți înțelege impactul emoțiilor negative și al stresului asupra destabilizării sistemului nervos, endocrin și inevitabil asupra sistemului imunitar. Veți afla care este profilul psihologic al individului vulnerabil la îmbolnăvire sau, dimpotrivă, al celor care rămân sănătoși indiferent de expunerea la factori psihologici destabilizatori. Veți afla de ce cancerul este atât de prezent în viața noastră, poate în fiecare familie, și ce anume am putea face să evităm instalarea acestei boli care ne dă fiori.

Cumpără cartea

Explorează cartea

Subiecte

Stres

În fața unei situaţii stresante, initial intervine un proces de evaluare mentală care inventariază riscul pe care-l poate implica situaţia existentă şi resursele care ne vor ajuta să facem față provocării. Toate depind esential de factorii de personalitate care reprezintă un element cheie în gestionarea stresului.

Stresul cronic accelează disfuncționalitățile sistemului imunitar, induce inflamația cronică fiind de fapt placa turnantă în declanșarea multor boli: ateroscleroză, boli cardiovasculare , neurologice, autoimune, digestive inflamatorii etc. și anumite tipuri de cancer …

Emotii

Felul în care percepem o emoție va fi influențat de maniera în care interpretăm realitatea.De aceea emoțiile sunt niște percepții subiective, care depind de personalitatea individului, de starea de spirit și de dispoziția specifică acelui moment. Emoțiile sunt o formă de energie. Ele declanșează reacții fiziologice la nivelul tuturor organelor interne, cu “complicitatea” creierului, a sistemului nervos periferic și prin intermediul evident al hormonilor, al neurotransmițătorilor. Fiecare emoție are o “semnătură neuro-hormonală“unică. Astfel se modifică pulsul, tensiunea arterială, frecvența respiratorie, peristaltismul intestinal, digestia, respirația și chiar comportamentul. Stări emoționale dominatoare și persistente ca de exemplu frica și tristețea intensă, sunt la originea stărilor de stres, anxietate și depresie, care până la urmă vor crea dezechibre si boala.

Depresie

Caracterizată printr-o dispoziție disforică, prin lipsa plăcerii, prin gândire pesimistă, indecizie, lipsa capacităţii de concentrare ,energie vitală redusă, irascibilitate, tendința de a răspunde hiper-reactiv negativ la solicitări sau frustrări minore, depresia afectează dispoziția individului în direcția suferinței, a sentimentului de nefericire.

In afară de cauzele genetice, vulnerabilitatea la depresie este legata și de implicarea unor ”molecule mesager” care acționează la nivelul creierului. Este vorba despre doi neurotransmițători, dopamina și serotonina, care, în cazul persoanelor depresive, sunt secretați în cantități reduse. . Prin prisma relației de cauzalitate stres-depresie, astăzi am ajuns să recunoaștem faptul că ambele sunt implicate în determinismul multor “boli ale secolului”.

Cancer

Organismul nostru produce celule canceroase sau mutante în fiecare zi și cu toate acestea, doar unii dintre noi se îmbolnăvesc de cancer. Acest proces este ținut sub control, pentru că în mod normal, sistemul nostru imunitar distruge aceste celule ”defecte”. El este ”dirijat” de ”moleculele emoției”. Neuropeptidele, numite simbolic “dirijorii orchestrei imune”, împreună cu tot arsenalul sistemului imun și cu hormonii implicați, realizează o funcționare perfectă, bazată pe echilibru. Reprimarea emoțiilor negative va întrerupe practic tot acest lanț de reacții și asta va conduce spre boală. Evenimentele de viață percepute ca agenți stresori și a căror durată este “cronicizată”, pot facilita înmulțirea celulelor canceroase și metastazarea, cu implicarea sistemului nervos și endocrin, care generază dezechilibrul sistemului imunitar.

Lucia Bubulac

Lucia Bubulac este medic, profesor, scriitor și compozitor.

Este medic primar Medicina de Familie, cadru universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București și Doctor în Științe Medicale. Deține studii postuniversitare: Master în Psihologie Clinică și Consiliere Psihologică, Master în Științe Administrative-Managementul Sectorului Public și Master în Ingineria Sistemelor. A absolvit Facultatea de Medicină Generală din București, iar de-a lungul timpului a desfășurat activități diverse, fiind colaborator Radio România, realizator și prezentator de televiziune (emisiunea pentru studenți ”Gaudeamus”-TVR-1990, emisiunea ”Tainele Sănătății și Frumuseții” și ”Natura Medica”-B1TV-2010-2012), compozitor și interpret de muzica ușoară (albumul ”Lacrimi pe nisip”-1999, ”Aceștia suntem noi”-2008, ”Doi trecători”-2010) și autor de cărti (”Emoțiile negative, personalitatea și procesul neoplazic”-Ed. Universitara ”Carol Davila”-2020 și ”Stres, depresie, emoții, cancer”-Ed.Sophia-2021)

Video

Emisiune TV

Emisiune TV Realitatea Spirituală - 12.06.2022

Emisiune TV

Emisiune Etno TV - Dana Chera - 8.04.2022

Gala Capital

Gala Capital

Medicină

Despre noi

Spre deosebire de toate celelalte specialități medicale, Medicina de Familie este o specialitate pluridisciplinară care necesită o pregătire temeinică și o abordare integrativă, dacă ne gândim la faptul că trebuie să avem suficiente informații despre toată patologia umană, pentru a ști care este cea mai optimă atitudine medicală în fața oricărei suferințe a pacientului.

Un om bolnav poate prezenta, de cele mai multe ori, semne și simptome nespecifice, care pot să apară în foarte multe boli, aparținând unor specialități diferite, așa încât, este o falsă iluzie să crezi că tu, ca pacient, poți singur să alegi specialistul potrivit.

De exemplu, o banală amețeală se poate datora unei afecțiuni neurologice, dar în același timp cauza ar putea fi legată de o boală cardiovasculară, hematologică, o disfuncție a aparatului vestibular din urechea internă, o discopatie cervicală, o tulburare psihică, etc. sau poate o combinație a acestora.

Pe de altă parte, nu trebuie să uităm niciodată că omul este o creație perfectă și complexă, ale căror organe nu funcționează separat, ci sunt integrate într-un sistem guvernat de legi precise, care prin infinite mecanisme biochimice și biomoleculare realizează conexiuni și interdependențe funcționale între toate compartimentele întregului.

În acest fel, totul este interconectat, iar o boală nu va afecta un singur organ, ci va avea reverberații în tot organismul.

Servicii medicale

• consultații la cabinet
• consultații la domiciliu
• monitorizarea pacienților cu afecțiuni cronice
• consultații în vederea monitorizării evoluției sarcinii și lăuziei
• consultații preventive
• acordare concediu medical
• bilete de trimitere către alte specialități
• bilete de internare
• bilete de trimitere către investigații paraclinice și de laborator
• recomandări igieno-dietetice și prescrieri de tratamente naturale
• eliberare de rețete compensate sau gratuite
• adeverințe medicale pentru angajare, înscriere la facultate, școală, șomaj, etc.
• aviz epidemiologic pentru înscrierea în colectivitate a preșcolarilor și elevilor
• certificat medical constatator al decesului
• certificate prenupțiale necesare în vederea căsătoriei
• consiliere de planning familial
• raport medical sintetic necesar persoanelor cu dizabilități pentru încadrarea și reevaluarea în grad de handicap
• administrarea de medicamente - intramuscular, subcutanat, intradermic, intravenos sau perfuzabil
• supraveghere (evaluarea factorilor ambientali, consiliere privind igiena alimentației) și depistare de boli cu potențial endemo-epidemic (examen clinic, diagnostic prezumtiv, trimitere către structurile de specialitate pentru investigații, confirmare, tratament adecvat și masuri igienico-sanitare specifice, după caz)
• tratamente de mică chirurgie-suturi de plăgi, pansamente
• consiliere psihologică

Medic de familie

Ai nevoie de un medic de familie aproape ? "Pentru noi esti unic". De aceea practicăm o medicină personalizată.

Abordarea pe care o avem la cabinetul nostru, și care ne diferențiază cred eu, este legată de faptul că pentru noi, fiecare pacient este unic. Aplicăm această strategie bazându-ne pe faptul că omul nu este doar o entitate caracterizată doar de corpul fizic, ci este o combinație unică de minte, suflet și spirit. Ceea ce vedem este corpul fizic, însă el nu poate exista de sine stătător, fără celelalte dimensiuni care ne caracterizează. Ceea ce nu vedem trebuie să descoperim, pentru că de fapt, o boală manifestată în corpul fizic, are întotdeauna cauze care aparțin sufletului și minții. Uneori și un gând sau o emoție negativă puternică și persistența poate fi cauza declanșării unei boli, dacă ne gândim la conexiunea dintre sistemul nervos, sistemul endocrin și sistemul imunitar. Științe integrative precum Psiho-Neuro-Imunologia și Psiho-Neuro-Endocrinologia aduc argumente științifice de necontestat, care ne obligă să privim orice boală din altă perspectivă.
Iată de ce, la cabinetul nostru practicăm o medicină personalizată, pentru că ne propunem să tratăm pacienții într-o manieră integrativă. Nu toate bolile au nevoie de medicamente. Uneori e suficient să vindeci o rană a sufletului.

B-dul Eroii Sanitari 35 B
Sector 5 (lângă Derby Pub)

Înscrieri la tel. 031.80.521.80 (în timpul programului de lucru; Cabinet: Luni / Miercuri / Vineri : 8-13; Marți / Joi : 14-19; Teren: Luni / Miercuri / Vineri : 13-16; Marți / Joi : 11-14;)

Blog

Bună. Vrei să îmi comunici ceva?

0752.699.690
contact@luciabubulac.ro
B-dul Eroii Sanitari 35 B, Sector 5, București