– Stimată doamnă Lucia Bubulac, sunteţi doctor în Ştiinţe Medicale, Medic Primar în Medicină de Familie şi Asistent Universitar la Univeritatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, din București. Prin prisma acestor titluri, punctați, vă rog, cititorilor AMPress, și nu numai, fiindcă intenția noastră este aceea de a prezenta modele din lumea medicală pentru tinerii care se îndreaptă spre această grea și frumoasă profesie, reperele unei ascensiuni. E greu, e ușor? Vorbiți-ne despre medicul, dar și omul din spatele halatului alb.

– Despre mine, ca medic, nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc, pentru că în opinia mea, singurii îndreptățiți să o facă ar trebui să fie pacienții și profesorii sau persoanele de la care am învățat câte ceva. Ca om, sunt un om obișnuit și fericit din foarte multe motive: pentru că mi-am ales o meserie care îmi oferă satisfacții multiple, pentru că sunt un om liber, neconstrâns de tipare comportamentale sau existențiale, pentru că Dumnezeu a fost generos și mi-a dăruit doi copii minunați și lista poate continua.

– De curând ați scris o carte, cu titlul „Emoțiile negative, personalitatea și procesul neoplazic”. Ce aduceți în sprijinul pacientului, prin lucrarea dumneavoastră?

– Cartea este un fragment din teza de Doctorat și conține informații care aparțin unor științe diferite, dar aflate într-o relație de inter-dependență și inter-condiționalitate. Medicina este o știință foarte complexă, care vizează omul. Iar omul este o enigmă încă insuficient explorată, care nu are doar corp fizic, ci are și suflet, spirit, minte, energie. Din acest motiv, fie că ne referim la omul sănătos, fie că ne referim la cel bolnav, avem datoria să-l analizăm în toată integralitatea sa.

De ce? Pentru că nu putem să tratăm doar ”părți”, dacă vrem ca ”ansamblul” să funcționeze optim. Din această perspectivă, abordarea terapeutică ar trebui să vizeze și analiza profundă a unor aspecte care aparțin psihologiei umane. Este foarte important să înțelegem că suntem unici, nu doar prin prisma aspectului fizic, ci și din punct de vedere psihologic. Ca atare gândim diferit, percepem realitatea diferit și interpretăm într-un fel personal evenimentele de viață pe care le trăim. Gândul este o formă de energie. El declanșează o emoție, iar emoția etichetată ca pozitivă sau negativă, va fi responsabilă de comportamentul nostru. Îmi place să vorbesc despre domenii noi, multidisciplinare/interdisciplinare, cum sunt psiho-neuro-imunologia și psiho-neuro-endocrinologia, tocmai pentru faptul că relevă perfect relațiile puțin bănuite existente între starea noastră psihică, sistemul nervos, sistemul imunitar și sistemul endocrin. Toate aceste sisteme sunt de fapt ”șefii” tuturor celorlalte sisteme: digestiv, cardio-vascular, respirator, renal, metabolic. Lucrarea se adresează medicilor și studenților la medicină, fiind o ”intenție” argumentată științific, în speranța unei schimbări de paradigmă în ceea ce privește prevenirea, diagnosticarea și tratarea bolilor.

Și pentru că subiectul l-aș putea numi de interes general, anul acesta voi publica o altă carte. Aceasta va conține cam aceleași informații și multe altele, explicate simplu, pe înțelesul tuturor celor care ar dori să afle ce ar trebui să schimbe în viața lor, în felul de a gândi sau de a interpreta realitatea, pentru a evita instalarea sau agravarea unor boli. Starea de sănătate presupune de fapt existența unui echilibru funcțional, numit homeostazie, însă fără atingerea unei stări de echilibru psihic, emoțional, nu vom putea obține acel status de echilibru fizic și energetic.

– De aproape un an trăim dominați, cei mai mulți, de frica noului coronavirus. Ce impact a avut/are asupra sănătății noastre doar temerea de infectarea cu Sars-Cov-2? Ați observat consecințe la pacienții dumneavoastră?

– Platon spunea că emoțiile sunt ca o “boală a sufletului”. Preocuparea oamenilor de știință pentru a demonstra repercusiunile emoțiilor negative asupra organismului a existat din cele mai vechi timpuri.

Dacă ne gândim la Avicena, el a făcut un experiment acum o mie de ani, cu un lup și un miel, tocmai pentru a demonstra ce reprezintă frica. Deși cele două animale erau separate de un gard care împiedica un contact fizic direct între ele, simplul contact vizual a declanșat un sentiment atât de puternic, încât mielul a murit de frică, în scurt timp.

Frica este o emoție negativă, poate cea mai puternică, alături de furie, invidie, supărare, durere fizică și sufletească, tristețe, agitație și stres. Uneori, doar un simplu gând ne poate destabiliza. Walter Cannon, autorul termenului de homeostazie, a studiat mult această reacție și a remarcat faptul că, simpla idee a unui pericol iminent are un efect similar administrării de adrenalină, adică: tahicardie, tahipnee, midriază, piloerecţie, hiperglicemie, vasoconstricţie.

Și revin la ceea ce psiho-neuro-imunologia demonstrează științific: frica/emoțiile negative scad eficacitatea sistemului nostru imunitar! Ce deducem de aici?

Dacă psihismul nostru este insuficient dotat cu capacitatea de a ține la distanță anumite conflicte sau traume emoționale, efectul lor se repercutează asupra sistemului neuro-vegetativ, viscero-vegetativ, neuro-imunologic generând boală.

Se vorbește chiar de o “personalitate psihosomatică”. Ea generează o dificultate de adaptare la condiții noi, fragilitate și vulnerabilitate la traume emoționale.

Ce trebuie să reținem din toate acestea? Intensitatea extremă a emoțiilor negative/frica sau persistența lor o perioadă îndelungată poate determina reacții fiziologice severe care perturbă echilibrul funcțional al organismului și vor fi în final cauzatoare de boală!

Ce-ar trebui să facem ? Să reușim să învingem teama, să ne adaptăm repede oricând la o situație nouă și să nu uităm că modul în care gândim ne influențează starea de sănătate! Nu spun eu asta, ci Dr. Robert Ader, profesor de medicină comportamentală și psihosocială la Universitatea Rochester din New York, autorul conceptului de psiho-neuro-imunologie.

Da, am pacienți speriați! Teama de boală și teama de moarte sunt trăiri puternice specifice persoanelor vulnerabile emoțional. Dar, în egală măsură, am și pacienți puternici, cărora nu le este teamă și pentru care viața merge mai departe.

– V-ați vaccinat anti-Covid, doamnă doctor? Îi îndemnați pe pacienții dumneavoastră să facă acest lucru? De ce?

– Nu m-am vaccinat. Nu sunt împotriva vaccinării, dar consider că încă nu se cunosc efectele secundare la distanță ale acestui tip de vaccin. În mod normal un vaccin se studiază ani de zile până ajunge să fie folosit la scară largă.

Am depus un jurământ la terminarea facultății, Jurământul lui Hipocrate. Atunci m-am angajat în primul rând să nu fac rău cuiva, în practica medicală –”Primum non nocere”.

Fiecare individ e liber să se informeze, iar acum avem la dispoziție o mulțime de surse de informare.

Prin Consimțământul Informat, practic pacientul își dă acordul în privința oricărui tratament sau manevră medicală/ terapeutică. În acest caz, mă feresc să dau sfaturi!

– Dumneavoastră, medicii de familie, aveți nemulțumiri mai vechi, pe care Ministerul Sănătății le-a neglijat, ori nu s-a străduit destul spre a vi le acoperi. Acum, în era Covid, v-a sprijinit mai mult? Ce aveți a le reproșa celor responsabili?

Personal nu am nemulțumiri. Am desfășurat o activitate neîntreruptă în toată această perioadă, am primit pacienții la cabinet la fel ca și până acum. Oricine ne-a călcat pragul și a avut nevoie de serviciile noastre, s-a bucurat de aceeași disponibilitate. De obicei nu am așteptări de la nimeni și nu am nimic a reproșa nimănui. Suntem verticali și ne descurcăm în orice situație.

– Suntem în plină campanie de vaccinare, etapă în care sunt implicați și medicii de familie, iar din fața microfoanelor totul pare bine organizat. Așa este?

– Am auzit diverse informații la TV, ne sună pacienții … dar implicarea noastră sau a mea nu știu până acum în ce ar consta. Personal nu am primit nici o reglementare scrisă din partea entităților medicale ierarhic superioare în această privință.

– Cum ați defini relația pacient-medic de familie, sau cum ar trebui să arate ea, în contextul în care nu puțini (mai ales la țară!) sunt cei care se plâng de indiferența colegilor dumneavoastră?

– În accepțiunea mea, medicul de familie ar trebui să fie prima interfață dintre pacient și sistemul medical. Nu se întâmplă mereu așa, din varii motive. Dacă ar fi să ne referim la profilul psiholgic, ar trebui să avem în vedere doi ”actori”- medicul și pacientul. Ceea ce înseamnă că există mai multe tipuri de medici și mai multe tipuri de pacienți.

De aici rezultă și abordări diferite ale relației medic-pacient.

Abordarea noastră, a cabinetului Glooria Med, este într-un fel atipică, faţă de a altor medici de familie și din acest motiv deviza noastră este “Pentru noi, eşti unic”. Pentru că fiecare om este un individ unic, din toate punctele de vedere: fizic, psihic, mental. El este o creaţie Divină perfectă, în adevăratul sens al cuvântului. În anumite situații, din cauza volumului mare de cerințe, un medic nu mai este capabil să gestioneze optim solicitările medicale ale pacienților. Se întâmplă frecvent în cazul în care un medic de familie are în grijă un număr mare de pacienți și/sau care nu beneficiază de existența unor servicii medicale specializate, cum ar fi policlinici sau spitale. În această privință, medicii de familie din mediul rural au responsabilități uriașe. În plus, ar trebui să semnalez faptul că, un procent de peste 30 la sută dintre medici suferă de Sindromul Burnout – sindromul epuizării profesionale, definit ca o stare de epuizare, atât fizică dar și psihică, apărând în special la persoanele a căror profesie implică o responsabilitate deosebită și interacțiuni frecvente cu oamenii. Iată cum medicul poate deveni la rândul său pacient!

Toate aceste neajunsuri ar putea fi surmontate, dacă organizarea sistemului de sanatate ar fi structurată altfel.

Nu îmi propun să ofer soluții, dar o segmentare a medicinei de familie în: pediatrie, medicina adultului și geriatrie-medicină paliativă, poate ar oferi avantaje în privința calității actului medical.

– Cum sunt studenții dumneavoastră de astăzi, față de cei de ieri? Cât de mult îi afectează studiul la distanță, într-o profesie în care contactul direct cu omul este absolut necesar?

– Îmi este greu să emit niște judecăți de valoare în această privință. Noi nu mai suntem cei de ieri, pentru simplul fapt că realitatea se schimbă. Nu cred că e util să facem comparații. Generațiile de azi sunt extrem de diferite. Dintr-un anumit punct de vedere se pare că am evoluat. Depinde de noi să apreciem în ce direcții am evoluat. Sistemul de învățământ medical a avut de suferit în această perioadă, pentru că nu poți invăța medicină online. Poate cursurile teoretice au reușit să transmită informații online, dar lucrările practice, din anii preclinici și clinici, necesitau participarea directă a studentului și contactul nemijlocit cu pacientul. Cred că au existat imense deservicii în pregătirea universitară a viitorilor medici și sper ca situația existentă să nu persiste.

Din altă perspectivă, noi, prin natura lucrurilor suntem ființe sociale. Avem nevoie să comunicăm, să relaționăm. Din acest punct de vedere, ar trebui să recunoaștem faptul că restricțiile impuse au avut, indiscutabil, efecte negative majore asupra psihicului nostru. Stă în puterea noastră să facem ca lucrurile să redevină ce au fost.

– Cu voia dumneavoastră aș vrea să ne îndreptăm spre o zonă mai optimistă, veselă chiar. Muzica. Poate nu toți cititorii cunosc pasiunea dumneavoastră pentru muzică. Aveți o voce foarte specială, doamnă doctor, mai cântați? Pe ce loc se află arta aceasta, astăzi, în viața dumneavoastră?

– Muzica a făcut parte din viața mea și are locul ei bine definit. Au fost momente în care am simțit că prin muzică pot să exprim trăiri, sentimente, emoții și au rezultat niște compoziții proprii grupate în albumul ”Doi trecători”. Am compus melodii atunci când sufletul meu a dorit să exprime ceva. Viața mi-a demonstrat că atribuțiile mele sunt diverse și ca atare, m-am dedicat ”priorităților ”. Au trecut 10 ani de când nu am mai compus nici o melodie, dar asta nu înseamnă că nu va veni vremea când, inspirată de ceva anume, voi considera oportun să cânt din nou.

– Ce fac cei doi copii ai dumneavoastră, vă calcă pe urme?

– Copiii mei au crescut. Daria are 20 de ani, iar Raris are 17 ani. Pot spune că sunt o mamă fericită. Amândoi cântă de când erau mici. Avem o vitrină plină de trofee. Mamaia Copiilor, Kids Sing, Next Star, sunt poate cele mai relevante premii. Daria a avut curaj să îmi spună, după ce a intrat la Facultatea de Medicină, că nu se regăsește în această meserie. Iar eu am avut suficientă înțelepciune și am considerat că nimic nu poate fi făcut împotriva voinței ei, astfel încât am fost de acord să dea admitere la facultatea de teatru. Acum e foarte fericită pentru că face exact ce-i place cel mai mult.

Raris este în clasa a XI și cântă și el. După Finala de la Next Star a urmat o perioadă în care vocea băieților se schimbă. Acum vocea s-a reglat, cântă și se acompaniază la pian sau la chitară. Compune și orchestrează melodii, adică e fericit. Este important ca părinte să îți dai seama ce anume își dorește de fapt copilul tău să facă în viață. Ce îl face fericit? Pentru că din păcate, suntem tentați ca părinți, să alegem noi în locul lor, ce ar fi mai potrivit pentru ei, ce meserie ar putea să le aducă un câștig material mai mare, gândindu-ne că banii=fericire. Uităm de fapt un lucru esențial. Uităm să-i întrebăm ce anume le-ar face lor plăcere. Suntem extrem de diferiți, iar în viață este esențial să faci cu drag și cu pasiune exact ceea ce-ți dorești.

– Ce-i place medicului Lucia Bubulac să facă în timpul liber?

– Din păcate, în ultimii 10 ani am fost într-o permanentă luptă cu timpul, așa încât aș vrea ca o zi să aibă 48 de ore.

Pentru mine 15 minute însemnă mult! Folosesc extrem de eficient fiecare minut din viața mea și uneori în scopuri care nu fac referire directă la mine. Indirect, sunt foarte mulțumită de ceea ce ofer celorlalți, prin ”prestațiile”mele și consider că atunci când faci ceva din tot sufletul, bucuria realizărilor tale îți poate oferi suficientă energie să mergi mai departe. În ultimii 10 ani m-am ocupat poate mai mult de evoluția mea profesională, așa am simțit că trebuie, am susținut Doctoratul, am terminat trei mastere și am publicat o carte. Adică, toate astea, în ”timpul liber”.

– Dați, vă rog, câteva sfaturi cititorilor noștri, pentru a se întâlni cât mai rar cu medicul.

– Din tot ceea ce am înțeles până acum, omul este o Creație perfectă, care a fost ”construită” după niște tipare funcționale geniale, menite să funcționeze aproximativ 150 de ani „fără reparații”, în condiții lipsite de factori destabilizatori. Povestea tristă este că noi, cu sau fără știința noastră, am intervenit major în desfășurarea firească a lucrurilor și în ceea ce putem numi ”elemente perturbatoare” ale echilibrului funcțional ancestral. Așa încât, este de la sine înțeles faptul că, dacă vom reuși să ținem cât mai departe de noi tot ceea ce ar putea să ne strice acel echilibru funcțional, atunci ne vom putea păstra nealterate toate mecanismele de reglare cu care am fost înzestrați și vom lăsa organismul să declanșeze procese de regenerare și autovindecare. Toate acestea funcționează perfect dacă noi suntem în armonie cu noi înșine și cu Universul din care facem evident parte. Cuvântul cheie ar fi echilibrul. Echilibrul emoțional, psihic este cel care asigură echilibrul funcțional, metabolic, endocrin, imun, energetic, etc.

Și să ne amintim ce a spus Platon : ”mai ales sufletului trebuie să-i dăm îngrijire, dacă vrem ca trupul să o ducă bine”.

– Vă mulțumesc, stimată doamnă Lucia Bubulac!

(interviu consemnat de Giorgiana Radu, AMPress)